Home » Știință » O aliniere rară de planete are loc în aceste zile. Cum o putem observa?

O aliniere rară de planete are loc în aceste zile. Cum o putem observa?

O aliniere rară de planete are loc în aceste zile. Cum o putem observa?
Sursa foto: Shutterstock
Publicat: 17.04.2022

Alinierea planetelor din Sistemul Solar este unul dintre cele mai inedite evenimente astronomice, iar în luna aprilie vom avea șansa să observăm tocmai asta.

Începând cu jumătatea lunii aprilie, atunci când privim din emisfera nordică, vom putea vedea Saturn, Marte, Venus și Jupiter aliniate aproape la perfecțiune pe cerul dinainte de răsăritul soarelui.

Alinierea începe să se contureze în jurul datei de 17 aprilie, însă va fi cel mai vizibilă în dimineața zilei de 20 aprilie.

Așa cum știu deja pasionații de astronomie, Saturn, Marte și Venus s-au reunit încă de la sfârșitul lunii martie, însă abia la jumătatea lunii aprilie se va alătura și Jupiter spectacolului ceresc.

Chiar și Luna se va alătura spectacolului ceresc din aceste zile

Câteva zile mai târziu, în data de 23 aprilie, alinierea va deveni și mai spectaculoasă, pentru că Luna se va alătura planetelor în partea din dreapta.

Atunci când corpurile cerești se aliniază în acest fel, asta se întâmplă doar pe cerul de pe Pământ, bineînțeles. Observată din zone diferite din spațiu, poziția fiecărei planetei ar fi complet diferită.

Sistemul Solar este, în esență, plat, fiecare planetă orbitând Soarele în același plan, astfel că orice aliniere percepută este doar o iluzie a perspectivei, în funcție de unde și când este observată.

Chiar și așa, alinierile planetare sunt evenimente uimitoare care nu au loc prea des, cel puțin nu alinieri care implică atât de multe planete.

Alinierile de planete sunt extrem de rare

Acestea fiind spuse, alinierea planetelor din această lună, deși este foarte rară, precedă un eveniment chiar și mai incredibil care va avea loc în luna iunie a acestui an, potrivit Science Alert.

În data de 24 iunie, toate celelalte planete din Sistemul Solar (Mercur, Venus, Marte, Jupiter, Saturn, Neptun și Uranus) se vor reuni într-o aliniere grandioasă. Cel mai probabil, vom avea nevoie de telescoape pentru a vedea Neptun și Uranus. Alinierea se va extinde și pe o secțiune mai mare a cerului, astfel că va fi greu de distins sau fotografiat.

În ciuda provocărilor, alinierile de planete majore ca cea din cazul de față, vizibile ochiului uman, sunt extrem de rare și au avut loc doar de trei ori din anul 2005, astfel că ar fi indicat să nu o ratăm.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Astronomii au observat „nașterea” unei planete de nouă ori mai mare decât Jupiter

Cutremurele vulcanice de pe Marte sugerează că mantaua planetei este încă activă

Un model de vreme spațială ar putea identifica exoplanetele care prezintă viață

Un nou studiu arată că stelele se nasc cu inele, iar planetele le „fură”

Ioana Scholler
Ioana Scholler
Ioana s-a alăturat echipei DESCOPERĂ.ro în 2020, fiind atrasă de subiecte ce țin de știință, istorie și natură. Ioana și-a finalizat studiile de licență în Manchester, Marea Britanie, acolo unde a studiat Jurnalism Multimedia, și studiile de masterat în Media, Comunicare Publică și ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Jocul Pokemon Go a colectat în secret date de la utilizatori, dar cu ce scop?
Jocul Pokemon Go a colectat în secret date de la utilizatori, dar cu ce scop?
Ceaușescu la vânătoare de mufloni: „A fost un adevărat infern”
Ceaușescu la vânătoare de mufloni: „A fost un adevărat infern”
Lisa Gerrard, vocea libertății din Gladiatorul. „Cânt în limbajul inimii, o limbă pe care o știu de foarte mult timp”
Lisa Gerrard, vocea libertății din Gladiatorul. „Cânt în limbajul inimii, o limbă pe care o știu de foarte mult timp”
Monica Vitti, regina filmului italian
Monica Vitti, regina filmului italian
De ce azbestul încă apare în unele produse cosmetice?
De ce azbestul încă apare în unele produse cosmetice?
Ignaz Semmelweis: Pionierul igienei moderne și Salvatorul Mamelor. Cum a schimbat un medic istoria medicinei cu un simplu gest
Ignaz Semmelweis: Pionierul igienei moderne și Salvatorul Mamelor. Cum a schimbat un medic istoria medicinei cu un simplu ...
Oamenii de știință au creat cele mai subțiri spaghete din lume
Oamenii de știință au creat cele mai subțiri spaghete din lume
Kim Jong Un a avertizat că țara sa nu a fost niciodată mai aproape de un război nuclear
Kim Jong Un a avertizat că țara sa nu a fost niciodată mai aproape de un război nuclear
Într-un celebru oraș antivaccinist, malaria face ravagii printre copii
Într-un celebru oraș antivaccinist, malaria face ravagii printre copii
Uber a lansat opțiunea XXL
Uber a lansat opțiunea XXL
Ionel Brătianu, regele neîncoronat care a condus România din umbră şi s-a iubit cu nora lui Cuza şi cu Regina Maria
Ionel Brătianu, regele neîncoronat care a condus România din umbră şi s-a iubit cu nora lui Cuza şi cu Regina Maria
Cât a plătit un miliardar pentru banana lipită cu bandă adezivă de perete?
Cât a plătit un miliardar pentru banana lipită cu bandă adezivă de perete?
Orașul din România în care va fi construită o fabrică de baterii de 50 de milioane de euro
Orașul din România în care va fi construită o fabrică de baterii de 50 de milioane de euro
Misiunea spațială Hera a primit un asistent AI „prietenos”
Misiunea spațială Hera a primit un asistent AI „prietenos”
Într-o biserică din Elveția, holograma lui Iisus oferă sfaturi credincioșilor
Într-o biserică din Elveția, holograma lui Iisus oferă sfaturi credincioșilor
Rebecca Lee Crumpler, prima femeie de culoare medic. „Cu siguranță, dacă femeile nu pun întrebări medicilor, nu li se vor da răspunsuri”
Rebecca Lee Crumpler, prima femeie de culoare medic. „Cu siguranță, dacă femeile nu pun întrebări medicilor, nu li ...
România în Al Doilea Război Balcanic. „Am avut norocul să dăm peste bulgari istoviți, altfel înregistram Turtucaia deja în 1913”
România în Al Doilea Război Balcanic. „Am avut norocul să dăm peste bulgari istoviți, altfel înregistram Turtucaia ...
O nouă teorie a dezvăluit forma fotonilor
O nouă teorie a dezvăluit forma fotonilor